După ce, din lipsă de fonduri, Kuban Krasnodar pare să se fi retras definitiv din cursa de achiziționare a lui Marius Bilașco, cotidianul german Bild scrie că atacantul Unirii este pe lista de achiziții a lui Hannover 96.
Noul manager al grupării germane, Mirko Slomka, instalat cu o săptămână în urmă pe banca saxonilor, și-a făcut deja planul de salvare de la retrogradare a echipei care ocupă în acest moment antepenultimul loc în clasamentul Bundesligii. Tehnicianul vrea urgent patru-cinci transferuri importante și i-a nominalizat pe Elson, de la VfB Stuttgart, Gerald Asamoah, de la Schalke 04, și pe Marius Bilașco, de la Unirea Urziceni, ca principale ținte. Cotidianul german mai specifică și faptul că nemții știu deja de prețul de aproximativ un milion de euro pe care ialomițenii îl vor cere în schimbul atacantului de 28 de ani și este doar o chestiune de timp până vor face și o ofertă scrisă.
În acest moment, conducerea campioanei spune totuși că nu știe absolut nimic de interesul celor de la Hannover, iar pe adresa clubului n-a sosit nicio înștiințare. „Nu este nimic adevărat în acest moment. Nemții bat câmpii”, a afirmat managerul general al Unirii Urziceni, Mihai Stoica. Altfel, campioana României mai are la dispoziție doar cinci zile pentru a reuși să valorifice în această iarnă ceva din echipa care a fost la un pas de optimile Ligii Campionilor.
1 gol a marcat Marius Bilașco în cele șase meciuri jucate în grupele Ligii Campionilor, în victoria cu 4-1 de la Glasgow
1 milion de euro este suma de transfer a lui Marius Bilașco
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER